Altex, liderul pieței electro-IT din România, a pregătit o gamă largă de produse și super-oferte pentru toți românii care s-au înscris în programul national Rabla pentru electrocasnice. De mâine, 24 iunie, până pe data de 14 iulie, toți cei care vor să își schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi, sunt așteptați cu voucherul Rabla în magazinele Altex și Media Galaxy, dar și online pe altex.ro și mediagalaxy.ro.
„Altex se implică constant în procesul de colectare și reciclare a echipamentelor uzate, mari consumatoare de energie și poluante. Salutăm și susținem inițiativa Ministerului Mediului pentru acest program și încurajăm românii să profite de oportunitate ca să își înlocuiască aparatele vechi cu unele noi de ultimă generație care sunt mult mai performante, mult mai eficiente energetic, dar și mult mai prietenoase cu mediul înconjurator. Ca și în edițiile anterioare a programului Rabla pentru electrocasnice, și anul acesta îi așteptam pe clienti cu o gamă variată de produse la cele mai bune prețuri, servicii și consultanță de specialitate, în toate magazinele Altex și Media Galaxy. Pentru cei care preferă comenzile online, voucher-ul Rabla se poate folosi si pe altex.ro sau mediagalaxy.ro”, spune Edvin Abdulachim, Director Comercial Altex România.
Programul național Rabla Electrocasnice este derulat de Ministerul Mediului, prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). În perioada, 24 iune – 14 iulie, toți care s-au înschis în platforma AFM, după generare, pot folosi voucherul Rabla pentru achiziționarea de electrocasnice noi, conform etapelor programului național.
Procedura de înscriere pentru obținerea voucherului rabla s-a făcut, exclusiv, online, doar în perioada 17 – 23 iunie, prin intermediul platformei AFM, iar voucherul este transmis solicitantului, pe e-mail, în format PDF.
Toți cei care aleg să își schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi din magazinele Altex și Media Galaxy, dar și din online de pe altex.ro sau mediagalaxy.ro beneficiază de ridicarea aparatelor vechi, direct de la domiciliu. În plus, toți clienții Altex și Media Galaxy pot alege serviciul de livrare cu doi curieri a produselor voluminoase.
În anul 2021, Altex a fost una dintre cele mai mari companii românești eco-friendly care a reușit să colecteze de la clienții săi peste 480.000 de aparate electrice și electrocasnice, aproximativ 19.000 de tone de DEEE.
În ultimul deceniu, liderul pieței de electro-IT din România a contribuit semnificativ la recilarea echipamentelor electrice și electrocasnice și a reușit să colecteze peste 116.000 de tone de DEEE, mai bine de 20% din totalul național.
Altex este lider pe piața de retail din România, cu peste 125 de magazine deschise în țară. În aproape trei decenii de la ȋnființare, Altex s-a transformat dintr-un business local de import de televizoare, ȋn liderul pieței de produse electronice, electrocasnice, IT&C și multimedia din România.
Încă de la ȋnceput, compania Altex și-a propus să ofere produse de calitate adecvate nevoilor consumatorilor și soluții de finanțare accesibile.
Serviciul de 2X diferența versus alte magazine online sau offline asigură clienților cel mai mic preț din România.
Altex și-a diversificat, de-a lungul timpului, și serviciile, nu doar produsele. Pentru a-și ajuta clienții să aibă acces la finanțare, Altex a înființat Credex, o companie de credite de consum, care oferă soluții optime de finanțare la dobânzi scăzute, pentru achiziția articolelor de pe website și din rețeaua națională de magazine. Din 2021, prin serviciul Altex Travel, clienții Altex au posibilitatea să ȋşi achiziționeze vacanțe direct din magazinele Altex și Media Galaxy, dar și online, pe www.altextravel.ro.